Articole

Ce trebuie sa stii despre termenii si conditiile serviciilor de inchirieri masini

Daca te-ai hotarat sa apelezi la serviciile de inchirieri masini, trebuie sa stii ca va trebui sa semnezi un contract care prevede anumiti termeni si conditii. Este recomandat sa il citesti cu foarte mare atentie si sa ceri cat mai repede lamuriri reprezentantului firmei daca exista termeni pe care nu ii intelegi sau care sunt confuzi.

De cele mai multe ori, termenii si conditiile din contract se regasesc si pe website-ul companiei de inchirieri masini, la sectiunea “Termeni si conditii” sau “Intrebari frecvente”, pe care este bine sa le citesti inainte sa faci o rezervare online pentru a sti care sunt drepturile si obligatiile ce trebuie respectate atat de tine, in calitate de client, cat si de compania de inchirieri masini.

Tine cont ca serviciul de inchirieri masini intra in vigoare abia dupa semnarea contractului, asadar, pentru a te asigura ca intelegerile prealabile dintre tine si companie sunt respectate, citeste inca o data, in cel mai mic detaliu, termenii si conditiile stipulate in contract.

Iata ce trebuie sa stii despre termenii si conditiile unui contract de inchirieri de masini:

1. Varsta minima pentru a putea beneficia de serviciul de inchirieri masini

Foarte multe companii de inchirieri auto solicita clientilor sa aiba o varsta minima de 21 de ani. Totodata, acestia trebuie sa aiba permis de conducere valabil, de minim un an de zile.

2. Starea masinii in momentul livrarii, taxele si asigurarile auto si costurile ascunse

Este foarte important sa te asiguri ca ai inteles termenii si conditiile in ceea ce priveste asigurarile auto ale masinii inchiriate. Trebuie sa clarifici inca de la inceput daca pretul inchirierii masinii acopera taxele si asigurarile auto din contract (RCA, full CASCO, rovinieta) si daca exista costuri suplimentare sau ascunse. De asemenea, clarifica impreuna cu reprezentatul companiei de inchirieri masini daca exista restrictii speciale, de exemplu, daca poti trece granita cu masina sau daca o poti transporta cu feribotul.

Un alt aspect important de clarificat este politica firmei in ceea ce priveste combustibilul masinii. Citeste cu atentie contractul si verifica daca:

  • masina vine cu plin de combustibil
  • masina trebuie returnata cu rezervorul plin sau nu
  • in cazul in care la returnarea masinii rezervorul nu este plin, care este tariful perceput de companie per litru de combustibil

Starea masinii trebuie sa fie impecabila in momentul in care iti este livrata. Siguranta ta si a insotitorilor tai este prioritara asadar, orice firma de inchirieri masini care isi respecta clientii va supune masina unei inspectii tehnice riguroase inainte sa fie predata clientului. Cu toate acestea, este indicat sa verifici tu insuti daca masina prezinta zgarieturi sau alte defecte vizibile si sa le semnalezi reprezentatului inainte sa te urci la volan.

3. Proceduri in caz de accident

Chiar daca un accident este ultimul lucru la care te gandesti, este bine sa fii pregatit in caz se intampla la volanul unei masini inchiriate si sa fii constient de implicatiile legale si financiare de care te poti face responsabil.

Companiile de inchirieri masini impun anumite clauze contractuale in caz de accident, pe care clientul trebuie sa le respecte, acesta devenind responsabil si fiind de acord sa plateasca orice paguba produsa in urmatoarele cazuri:

  • daca accidentul s-a produs din vina clientului ca urmare a conducerii autovehiculului sub influenta medicamentelor, a somniferelor, alcoolului sau a altor substante care pot afecta capacitatea soferului de a conduce
  • daca in urma accidentului, clientul fuge de la locul faptei sau nu declara accidentul autoritatilor
  • daca accidentul a fost produs din vina clientului in timpul comiterii unei infractiuni

Conform termenilor si conditiilor companiei FocusRent, clientul este de acord, la semnarea contractului, sa apere interesele companiei de rent a car si ale companiei de asigurari in caz de accident prin:

  • obtinerea numelor si adreselor martorilor oculari si a partilor implicate;
  • neparasirea masinii inchiriate fara a fi pazita;
  • anuntarea telefonica a reprezentatilor FocusRent, in cel mult 3 ore de la producerea accidentului;

De asemenea, in cel mai scurt timp dupa producerea accidentului, trebuie neaparat sa obtii urmatoarele documente de la Circa de Politie:

  • raportul politiei / anexa2: semnat si stampilat de ofiterul care l-a intocmit (se va consemna in mod obligatoriu daca autovehiculul a fost condus sau nu sub influenta alcoolului)
  • autorizatia de reparare: semnat si stampilat de ofiterul care a intocmit-o (sau direct de la asigurator daca in accident n-au fost implicate alte autoturisme sau alte persoane)

4. Politica de returnare a masinii

Termenii si condiitile contractului privind returnarea masinii trebuie sa specifice clar urmatoarele informatii:

  • termenul de returnare a masinii si penalizari in caz de intarziere
  • procedurile ce trebuie urmate in caz de accident, furt sau pagube
  • cuantumul garantiei si conditiile de returnare a acesteia
Copyright 2017 - 2020 © SC Focus Team Consulting Srl