Ce sa NU faci atunci cand apelezi la compania noastra de inchirieri auto?
Conform DEX, contractul este definit drept „acord incheiat ca urmare a intelegerii intervenite intre doua persoane fizice sau juridice, pentru crearea, modificarea sau stingerea unor drepturi si obligatii in relatiile dintre ele”, respectiv „act scris ce consemneaza acest acord”. La fel ca in cazul angajarii intr-un nou loc de munca sau a unui imprumut pentru cumpararea unei case, in momentul in care doresti sa inchiriezi o masina, vei semna un contract cu compania de rent a car. In acesta sunt prevazute drepturile si obligatiile tale, dar si ale companiei de inchirieri auto.
Aspectele pe care le vom discuta in continuare ti s-ar putea parea evidente sau de bun simt, insa acest lucru nu inseamna ca ele sunt subintelese sau ca nu trebuie reamintite. Mai exact, vom vorbi despre ce trebuie sa NU faci in calitate de client al companiei noastre de inchirieri masini, pentru a nu fi pus in situatia de a incalca acel contract si de a plati daune. Din pacate, bunul simt nu poate fi reglementat prin contract, insa, din fericire, majoritatea clientilor nostri detin aceasta calitate. Totusi, trebuie sa citesti informatiile de mai jos, pentru a nu fi pus intr-o situatie neplacuta, chiar si involuntar:
- Nu incalca regulile de circulatie! Ai conduce masina personala cu o viteza mult peste limita legala si riscand sa faci depasiri care pun in pericol nu numai integritatea acesteia, ci si siguranta ta si a pasagerilor? In mod evident, nu, prin urmare nu vei face acest lucru nici cu autoturismul pe care il primesti de la FocusRent. Mai ales ca, in ambele cazuri, rezultatul va fi acelasi: fie vei primi o amenda, fie iti vei pierde permisul de conducere.
- Nu supraincarca masina! Acest lucru este valabil atat pentru numarul de pasageri, cat si pentru greutatea totala a bagajelor. Fiecare autoturism pe care ti-l punem la dispozitie are clar mentionat numarul de locuri si spatiul disponibil pentru bagaje, iar aceste specificatii nu trebuie ignorate.
- Nu te urca la volan sub influenta alcoolului! Bineinteles, aceasta regula este valabila in orice situatie, insa tinem sa o mentionam, avand in vedere importanta sa. Daca stii ca urmeaza sa consumi alcool sau iei medicamente ori alte substante care iti pot afecta capacitatea de a conduce, cel mai bine este sa apelezi la serviciul nostru premium de sofer personal.
- Nu forta masina in cazul unei defectiuni! In cazul putin probabil in care autoturismul se defecteaza, singurul lucru indicat este sa tragi pe dreapta si sa ne anunti. Masina nu trebuie fortata, intrucat pagubele pot fi chiar mai mari, ci reparata intr-o unitate service autorizata.
- Nu folosi masina in conditii impromprii! In aceasta categorie intra impingerea, tractarea sau remorcarea altui autoturism, dar si folosirea masinii companiei de inchirieri auto in competitii, curse sau teste. Totodata, aceasta nu trebuie lasata cu cheile in contact, neincuiata sau cu geamurile deschise.
Pe scurt, daca ai la fel de multa grija de masina pe care ti-o punem la dispozitie precum ai avea de un autoturism proprietate personala, nu vei ajunge niciodata intr-una dintre situatiile descrise mai sus si vei respecta intru totul prevederile contractuale. Te asteptam!
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!